Știri locale pentru Alba Iulia
ALBA IULIA ONLINE
Informații despre Alba Iulia și jud. Alba
TOTALnet Media Group
Google:
Parteneri:

Publicitate:



Atentie la materiile explozive! : Politia
Lu 02 iun 2008 09:16:35 +0300


Atentie la materiile explozive! : Politia
Politia : Două accidente cu urmări deosebit de grave s-au produs, la sfârșitul săptămânii trecute ...

Două accidente cu urmări deosebit de grave s-au produs, la sfârșitul săptămânii trecute, din cauza nerespectării unor reguli elementare în cazul descoperirii unor materii explozive, în urma incidentelor o persoană decedând, iar alta fiind grav ranită.

Un harghitean și-a pierdut viața după ce, în timp ce se afla în pădure la cules de ciuperci, a găsit un proiectil neexplodat, având calibrul de 76 mm, provenind probabil din cel de-al Doilea Război Mondial pe care l-a aruncat într-un foc făcut de el la marginea pădurii. Proiectilul a explodat, provocând decesul bărbatului. Cel de-al doilea accident s-a produs în județul Bihor, unde un bărbat de 26 de ani, din Bratca, a fost grav rănit în urma detonării accidentale a unei capse electrice de inițiere a explozivilor pe care o găsise anterior. Bihoreanul a conectat capsa la un dispozitiv de încărcare a telefonului mobil, introducând-o apoi în priză, provocând astfel explozia. Bărbatul a fost internat în spital cu multiple răni în zona feței, gâtului și brațelor. Potrivit polițiștilor, ambele evenimente au avut loc pe fondul acțiunilor iresponsabile ale celor doi cetățeni, care nu au respectat nici cele mai elementare reguli ce se aplică cu ocazia descoperirii unor materii explozive. Din acest motiv, specialiștii atrag atenția asupra riscurilor la care se expun cei care găsesc explozivi, subliniind, totodată, modul în care cetățenii trebuie să reacționeze în asemenea cazuri. Astfel, printre regulile ce trebuie respectate în situația descoperirii de materii explozive se numără: anunțarea de îndată a poliției la numărul unic de urgență 112 cu menționarea exactă a locului unde materiile explozive au fost descoperite; marcarea zonei; interzicerea accesului în zonă a oricărei persoane neautorizate până la sosirea organelor abilitate să intervină; să nu se efectueze nicio operație asupra materiilor explozive găsite; să se păstreze permanent o distanță de siguranță față de locul în care au fost descoperite materiile explozive. Pe de altă parte, șefii centrelor de colectare a deșeurilor industriale reciclabile trebuie să verifice achizițiile de materii feroase și neferoase, iar dacă se descoperă muniții militare sau alte materii explozive, să anunțe poliția și să ia toate măsurile de siguranță necesare. De asemenea, societățile de construcții, șantierele arheologice, unitățile care execută prospecțiuni geologice, precum și cele care se ocupă cu amenajările în teritoriu, vor proceda la instruirea personalului angajat, facând mențiunea expresă în fișele de protecție și securitate a muncii și luând măsurile necesare în cazul găsirii unor asemenea obiecte.

explodeaza___510.jpg

Materiale explozive


Sursa : Crisana : Politia : Materiale explozive


Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group


Atentie la materiile explozive! : Politia




Curs valutar:




Alte stiri:



Best-top Romania - Lista de top globala Web-Top.ro ::   Firme in Romania, Expozitie Virtuala, Oferte de Afaceri, Lista firmelor romanesti