Știri locale pentru Alba Iulia
ALBA IULIA ONLINE
Informații despre Alba Iulia și jud. Alba
TOTALnet Media Group
Google:
Parteneri:

Publicitate:



Primele doua contracte pentru Zona de Dezvoltare Economica Alba Iulia au fost semnate
Mi 07 mai 2008 11:21:31 +0300


Zona de Dezvoltare Economica Alba Iulia
Alba Iulia : Zona de Dezvoltare Economica Alba Iulia

În cursul zilei de ieri la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia, investitorii Bara Levente și Luca Anversa au semnat alături de primarul Mircea Hava primele două contracte pentru Zona de Dezvoltare Economică Alba Iulia. Au fost astfel parafate documentele de atribuire a primelor două parcele către SC Supremia SRL și SC Pomponio SA. Cele două firme doresc să dezvolte aici investiții de peste 5 milioane de euro fiecare, ceea ce le va permite, conform deciziei Consiliului local Alba Iulia să cumpere terenul atribuit acum de administrația locală. Dar "cumpărarea se va face doar la finalizarea investiției și numai după efectuarea unui expertize pentru stabilirea prețului, spune Mircea Hava (...) Ținta noastră a fost să dezvoltăm o zonă a municipiului în care nu se întâmpla mai nimic și unde se pare că de-acum se vor petrece foarte multe schimbări în bine. Tot în această zonă Consiliul local mai are un teren de circa 13 hectare unde dorim construirea unei săli polivalente și a unui spațiu expozițional. Pentru asta probabil că vom avea și Consiliul județean partener și desigur investitori interesați. Dar deocamdată suntem încă în faza proiectelor."
Ca să revenim la cele două investiții anunțate să spunem că Supremia dorește mutarea întregii sale producții la Alba Iulia, la Sântimbru urmând să rămână un centru de cercetare aplicată. Vor fi astfel create circa 150 de noi locuri de muncă. Investiția firmei Pomponio se referă la un complex de logistică, unde vor munci aproximativ 80 de oameni. "Dacă facem o socoteală toate firmele care vor fi aici vor crea peste 1500 de locuri de muncă. Eu îmi doresc să găsească toți investitorii, toți angajații pe care-i doresc", mai spune Mircea Hava.
La semnarea contractelor au fost prezenți și consilierii locali Ioan Besoiu și Pavel Cimpoeș precum și arhitectul Ioan Străjan. Acesta din urmă a precizat că atragerea investițiilor, mai ales cele din domeniul logisticii este explicabilă prin aceea că Alba Iulia se află în centrul Transilvaniei, pe viitoarea șosea rapidă care va lega autostrada Bechtel și Culoarul IV PanEuropean, ceea ce oferă avantaje pentru transportul și distribuția mărfurilor. Și pentru că vorbim despre logistică să spunem că tot în Zona de Dezvoltare Economică se va planta foarte probabil firma care asigură logistica pentru lanțul Carrefour.


Sursa : Unirea : Alba Iulia


Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group


Zona de Dezvoltare Economica Alba Iulia




Curs valutar:




Alte stiri:



Best-top Romania - Lista de top globala Web-Top.ro ::   Firme in Romania, Expozitie Virtuala, Oferte de Afaceri, Lista firmelor romanesti